ASPITTANNU U 2021

 

 

 

E’ l’ultimu iornu du 2020. Nta me cucina,

mi staiu scialannu c’un pituni e n’ arancina.

Sulu, aspettu accussì l’arrivu du novu annu;

me mugghieri? Idda, è già nto megghiu sonnu.

 

Eccu: tutti blindati intra, senza remissiuni,

e senza aviri cuppa. Sapemu tutti la ragiuni.

I reguli, poi, da rispittari sunnu tanti e tali,

chi non s’ha chiù paci da vigilia di stu Natali.

 

A un trattu, sentu sunari u campaneddu.

E cu è? Iettu l’occhi fora du canceddu.

Viu nu signuri, cu na valigia in manu,

tuttu ntabarratu nta n’eliganti pastranu.

 

E chistu chi voli? Che pemmissu avi pi giriari?

Milli e na dumanna, m’annava allura a fari.

E u bellu è, ch’insistia senza nudda crianza:

m’avia a dari  na nova e urgenti ordinanza?

 

Ma era dda valigia chi tantu m’incuriusia:

chi c’era intra? “Signuri, aprissi pi cortisia,

aiu l’incaricu i cunsignari, a lei o a nu congiuntu, 

sta valigia. Sugnu u frati di st’annu, quasi defuntu”.

 

Mizzichedda! Annamu beni, pinsai di primu acchittu.

Chi curaggiu avi chistu mi si presenta o me cuspettu.

U frati du 2020?  E ora chi fazzu ? Robba da pacci!

Mi vinni propriu d’istintu di sbattirici a porta in facci.

 

“M’apra, signuri, me frati era nu gran disgraziatu.

U sapemu puru nui ch’era nu giuvini appistatu.

Ma è notu chi tutti i famigghi n’hannu unu dissulutu,

disgrazia fu, chi st’annu, era u soi. E tantu v’avi nociutu”.

 

“E’ accussì. L’amara verità non è quanti di nui  sarannu

assittati, attornu a un tavulu, a manciari a capudannu,

u problema è: in settantamila famigghi na seggia è vota.

Si poi n’allargamu o munnu…so frati è nu perfettu idiota”.

 

Chistu ci dissi a ddu signuri, chi paria tantu mortificatu.

“S’accomodassi puru, secunnu pianu; passassi du purticatu”.

Vulia propriuncuntrari stu 2021.Vulia sapiri chi mi puttava,

picchì chiddu c’avia fattu so frati, assai nto pettu mi bruciava.

 

 

 

 

 

Stava ora iddu davanti a mia. Era nu tipu allampanatu.

Certu, pinsai, si chistu è accussì, l’annu novu sarà sfigatu.

Da padedda a braci: annamu propriu beni. “Voli nu cafè?”

Ci dumannai, facennulu accumudari supra l’anticu canapè.

 

Che personaggiu! Strincia forti nte brazza ddu valigiuni,

robba tanta preziusa, pinsava. Ma…non saravi nu burluni? 

M’assaliu forti stu dubbiu. Iddu, lestu, mi liggiu nto pinseru.

“No, non sugnu chiddu chi pensa. e a valigia? E’ tuttu veru.

 

A ringraziu pa so accoglienza. Tra pocu tocca a mia la scena:

lu spettaculu dilla vita a far giriari. Chista è comu n’altalena,

scinni e ‘nchiana continuamenti. ci prumettu, è la me parola,

st’annu sarà assai megghiu: senza inganni e nudda tagghiola.

 

Ora vaiu. M’ha priparari, ci tegnu a dari  n’ottimampressiuni.

Ci lassu a valigia. Mettiri intra u megghiu, fu la me ossessiuni. 

Mi fidu di lei. Non l’aprissi prima i mezzanotti, mi raccumannu”.

Nu salutu, e di coppu spariu, in mezzu a nivi chi stava scinnennu.

 

  e dda valigia. China di chi, di cosa?  A testa mi sta fumiannu.

E’ tuttu nu gran misteru. Beata me mugghieri chi staravi sugnannu.

No, ora non l’apru. Sugnu omu di parola. Aspettu trepidu i 12 rintocchi.

Comu sarà stu 2021? Vaddu fora. A nivi scinni lenta, a grossi fiocchi.

 

“Almanacchi novi, almanacchi novi”. Nu vecchiareddu i stava vinnennu.

Banniava: “L’annu novu, sarà assai megghiu di chiddu chi sta murennu.

Almanacchi novi, almanacchi novi…nta l’annu novu, non è na congettura,

saremu tutti chiù felici: non vaddannu a vita passata, ma a vita  futura”.

 

 

Salvatore Schifilliti